Varful Omu

In 2006 v-am prezentat povestea deplasarii mele pe Vf Omu impreuna cu o gasca din care putini cunosteam, dar care m-au impresionat prin taria lor de caracter si felul lor de a aborda viata.

Viata bate filmul, viata este frumoasa, clisee impresionante cand stai in fata televizorului… Mi-am petrecut revelionul in Austria la Zell Am See impreuna cu cativa prieteni. Am avut parte de o super vreme. Zapada ca in povesti. Chiar daca incerc sa va descriu, sunt convins ca nu voi reusi sa redau intocmai frumusetea peisajelor dar mai ales frumusetea impresionantelor partii Kitzsteinhorn cu o lungime totala de 130 km.

Vrei sa schiezi si esti satul de cozile interminabile de la Poiana Brasov sau Predeal. Urca-te in masina si mergi in Austria! Ghetarul Kaprun iti ofera sansa de a schia mai tot timpul anului. Partii foarte bune, zapada abundenta (chiar prea multa), teleschiuri, telescaune, telecabine, « huge » telecabine de cate 30 persoane pentru varianta maxima de deplasare. Stai la coada cat sa respiri si sa te agati de urmatorul mijloc de locomotie.

Mare mi-a fost mirarea sa aud foarte mult in romaneste vorbindu-se semn ca suntem si noi pe cale sa ne trezim si sa nu ne mai batem joc de zilele noastre libere. Mai erau si rusi si nordici dar mai putini si nu prea contau. Scoli de schi si snowbord pentru toata lumea. Timp sa ai sa atai acolo. Cred ca fotografiile spun totul….

Sa ne intorcem la ale noastre.

Stiam ca baietii se duc pe Vf Omu pe 4 ianuarie ceea ce pentru mine era imposibil. Abia am sosit in tara pe 6. Mi-am zis totusi ca nu strica sa incep anul tot cu o expeditie pe Omu.

Asa ca luni am sunat cativa baieti de la sala si iata-ne plecati la ora 23.00, dupa antrenament, din Bucuresti. Eu, Ciprian, Andrei si Dani. Ar mai fi trebuit sa ma fie cativa dar cred ca le-a fost ….cam greu. Sau poate frica… Am plecat cu doua masini pline de echipament si provizii . Ceata deasa ne-a ingreunat deplasarea si am ajuns la Rasnov pe la ora 2.30 noaptea. Dupa ce am gasit cu greu unde sa parcam masinile, ne-am pus rucsacii in spate si am plecat.

Vremea primavaratica din Bucuresti ma determina sa cred ca o sa avem parte de o zapada care se va topi si o ascensiune destul de grea.

Nu a fost tocmai asa. In zona Rasnovului zapada era de aproximativ 30 cm si chiar se inainta foarte greu pe poteca ingusta taiata in zapada. Primul nostru punct era cabana Malaiesti situata la o altitudine de 1780 m. Cele 2,5 ore necesare ascensiunii pe timp de vara se dubleaza aproape pe timp de iarna si mai ales noaptea. Am plecat de jos la ora 2.30 si am ajuns la cabana la 6,45. Ciprian mi-a spus ca nu mai poate si daca mai intalnea un indicator cu 30 min. pana la Cabana Malaiesti l-ar fi mancat. Era epuizat ca si noi toti ceilalti dar pe fata lui se citea disperarea. Data viitoare, mi-a mai spus, ca nu conteaza cat costa, dar va lua un elicopter sa-l aduca pana sus.Glumea bineinteles.

Vorbind cu Cezar zilele trecute imi spunea ca vremea este superba si se poate urca pe Hornuri fara pericole de avalanse.

Bazandu-ma pe acest lucru am decis sa mergem pe Vf Omu neaparat.

Odata ajunsi la Cabana Malaiesti am fost primiti de catre nea Samo (Samuel) un om extraordinar care iubeste muntele.Am baut cate un ceai fierbinte si ne-am culcat pentru cateva ore. Am dormit aproape 2 ore, dupa care a inceput telefonul lui Ciprian sa sune nonstop. Odata treziti, am mancat putin si ne-am pregatit pentru o noua ascensiune. Ciprian bineinteles ca a dat inapoi si a ramas la cabana.

Eu, Andrei si Dani ne-am luat rucsacii cu strictul necesar si am plecat. In mod normal ar fi trebuit conform spuselor lui Cezar sa gasim poteca pe care ei cu o zi inainte au urcat si au si coborat. Din pacate viscolul a acoperit orice urma trebuind sa deschidem noi o noua poteca. Dani are 14 ani abia impliniti dar l-am ales pentru a merge cu noi tocmai pentru ca stiam ca nu este furtuna si e vreme frumoasa pentru urcat. Din pacate, cu toate ca stiu ca este un baiat bine pregatit, a fost putin …pre mult pentru el, dar cu siguranta o experienta de neuitat.

Eu si cu Andrei am deschis poteca pe rand. Cand obosea el mergeam eu in frunte si invers. Zapada era pana la brau in unele locuri si insuficient de tare ca sa ne tina. Cu greu am inaintat. Am plecat in jurul orei 11.30. In jurul orei 15.30 am ajuns in sfarsit la baza Hornului Mare. Am facut un scurt popas de 2-3 minute si am plecat. Vedeam cum usor, usor baietii raman in urma si incercam sa-i trag dupa mine. Aici este un perete cu o inclinatie de aproximativ 75 grade. Un picior il bagi in zapada ca sa-ti faci o treapta si cu celalat urci. Daca nu ai bocanci buni pentru escalada, piolet, parazapezi si uneori chiar coltari pentru gheata, risti enorm. Neaparat haine groase in rucsac si ceva usor pe tine precum si lanterna fara de care esti pierdut. Un termos cu ceai nu strica niciodata sau macar o sticla de 2 litri de apa.

Din pacate au cedat. Le-am spus atunci ca e pacat, pentru ca au ajuns aici si nu pot urca pana sus dar va trebui sa se intoarca repede cat mai e lumina si sa junga la cabana pentru ca eu nu renunt. Nu trebuia sa stea mai mult de 1-2 minute pentru a se odihni pentru ca te ia frigul imediat si ai multe sanse sa te blochezi sau se mai intample altceva.Vor trebui sa se intoarca cat mai repede dar pe poteca pe care am venit.Le-am spus sa nu se abata deloc de la poteca. Aveam mare incredere in Andrei care este mai in varsta ca Dani.

Am avut nevoie de aproape 45 min sa ajung in varf. Vantul batea din ce in ce mai tare si priveam cum nori cenusii se aduna deasupra masivului muntos. Zapada viscolita imi biciuia fata si aveam senzatia ca niste cuie imi intra in fata. Fara ochelari nu ai ce cauta acolo sus. Intr-un tarziu am ajuns sus la indicatorul cu 30 minute pana la Cabana Omul.

Acolo sus este foarte frig. Daca la Malaiesti sunt –10 grade cu siguranta sus sunt –25 iar vantul iti creeaza impresia de si mai mult. Am avut parte de un superb apus de soare. Am facut cateva fotografii cat sa-mi trag sufletul si am plecat.

Nu era nici o poteca si abia mai puteam distinge stalpii metalici care indica din loc in loc traseul. Intunericul se asternea si din ce in ce mai tare si batea ingrozitor vantul. Am mers pe creasta timp de aproximativ 25 de minute. Eram epuizat si odata cu lasarea intunericului ma coplesea si disperarea. Uneori ne este greu sa admitem ca sentimentul de frica ne incearca. Ei bine aveam sentimentul straniu, ca o greseala facuta sa nu ma conduca la o prabusire in prapstia din dreapta mea.

Efortul pe care l-am facut toata noaptea trecuta pentru a urca pana la Cabana Malaiesti se resimtea acum mai mult ca oricand. Simteam ca nu mai am suficienta putere sa inaintez si-mi trageam picioarele dupa mine. Imi era ingrozitor de foame. Mi-am adus aminte ca am in rucsac 2 batoane de Snikers si am scos o manusa si am cautat in buzunarul lateral al rucsacului. Mana iti ingheata aproape instantaneu. Am scos cu greu ciocolata, am desfacut ambalajul si mi-am pus imediat manusa inapoi. Mancam in timp ce mergeam si din cauza efotului si a faptului ca ciocolata era inghetata aveam impresia ca mananc ceva dulce, crocant. Bucati mici imi sareau din gura ca de la un polizor odata cu expiratia mea.

Am mers asa orbecaind prin intuneric si zapada timp de 30 minute. Stiam ca trebuia sa fi ajuns la Statia Meteo. Un ceai mi-ar fi prins foarte bine. Viscolul imi acoperea in spate urmele si nu vedeam decat la maxim 3-4 m.

Nu recomand nimanui sa faca ce am facut noi. In primul rand ar fi trebuit sa ramanem o zi sa ne odihnim si abia a doua zi sa urcam sus la Cabana Omul. Sa plecam dimineata si sa venim inapoi in jurul orei 5-6 odata cu lasarea intunericului. Apoi o noapte de odihna la Malaiesti si adoua zi sa coboram in Rasnov. Total: 3 zile si 2 nopti.

Am luat apoi o decizie inteleapta : Am ajuns sus, acolo unde mi-am si propus. Am vazut un superb apus de soare, sunt inca sanatos si dupa ce am mancat ciocolata parca mi-au mai revenit si puterile. Daca as mai fi continuat sa caut Statia Meteo pe furtuna, cu siguranta m-as fi ratacit si cine stie ce s-ar fi intamplat.

M-am intors si am mers in sens invers. Mergeam pe creasta incercand sa-mi disting urmele pe care le-am facut la dus. In stanga si in dreapta era haul si fiecare pas gresit ma putea costa viata.

Intr-un tarziu am ajuns la indicatorul de unde incepe Hornul Mare. Mi-am tras sufletul si mia-m fixat bine rucsacul, ,i-am trecut pioletul in jurul incheieturii manii drepte si am pornit la vale. Am facut maxim 10 minute pana jos.M-am asez in fund si mi-am dat drumul la vale controland viteza din picioare. Sageti de zapada ma biciuia pe fata si in ochi. Cand am ajuns jos plin de zapada, mi-am controlat fata si o simteam umflata. Mi-am spus, nu conteaza daca se umfla important este ca am ajuns jos si sunt sanatos. Daca sus era viscol si nu vedeai nimic, aici jos, vremea era mai calma si puteai vedea toata valea alba. Mi-a sunat telefonul mobil si cand m-am uitat era Andrei. Eram sigur ca s-au ratacit pentruca am vazut doua lumini mult lateral dreapta la baza peretelui stancos de pe versantul opus celui unde este cabana Malaiesti. Le-am pus ca sunt pe partea opusa si trebuia sa coboare inapoi in vale sa ne intalnim pentru a merge impreuna spre cabana.Dar ei…nu. Au coborat pe unde credeau ei ca-i bine. Au prins un perete de gheta si au lunecat, cazand in gol o portiune destul de mare. Dani si-a pierdut si pioletul, dar slava domnului ca erau teferi si nu si-au rupt ceva, un picior sau o mana.

Am mers exact pe urmele pe care am urcat. Nu pot sa inteleg cum de au pierdut aceste urme. Intr-un tarziu dupa 1,5 ore am ajuns aproape de cabana. Epuizat dar multumit ca am ajuns sus si ca sunt si sanatos inapoi la intoarcere.

Un ceai fierbinte si un somn adanc mi-ar fi prin bine. Am cam exagerat si simteam cum mi se formeaza basici in talpa de la atata mers si efort.

Stiam totodata ca a doua zi Ciprian si Andrei trebuie sa fie la birou.

Cand am intrat in cabana m-am uitat la fetele lui Andrei si Dani. Citeam epuizare si disperare. Eu eram multumit ca sunt sanatosi si intregi. Mi-au spus ca la un moment dat au pierdut urmele pe unde am mers impreuna si s-au ratacit. Noroc ca acolo in vale nu ai cum sa ratezi cabana decat daca esti orb. Intradevar ai foarte mari sanse sa mergi si aiurea sa pierzi energie si timp. Trebuia sa nu-i fi lasat singuri.

Slava domnului ca s-a terminat cu bine.

Ne-am facut echipamentul, ne-am luat rams bun de la gazda noastra primitoare, nea Samo, si am coborat spre Rasnov.

Era ora 7.00 p.m.

Am ajuns jos la 9.30 p.m. la Rasnov si la Bucuresti putin dupa miezul noptii.

A fost frumos si a meritat efortul.

KPICASA_ALBUM(chelsea.bucuresti,20070109VarfulOmu)

Leave a Comment

(required)

(required)

Parteneri