Povestea celor 47 de samurai

Inceputul istoriei Samurailor.
Perioada Nara – sfarsitul Perioadei Heian (sec. VIII – XII).

clip_image001In anul 794 dupa Christos capitala Japoniei a fost mutata din Nara la Kyoto. In acele vremuri, puterea aristocratiei japoneze era mentinuta de inca puternica religie shintoista cat si de mitologia descendentei imparatului japonez din zeita soarelui Amaterasu. Aceasta data a a avut o importanta cruciala in istoria Japoniei, fiind inceputul unei perioade dominate de reforme si modernizare a tarii.
Principala sursa de bogatie a tarii pe atunci erau impozitele care se colectau dupa modelul chinezesc, familiile care detineau pamint fiind obligate sa plateasca regulat impozit imparatului. Datorita insa unei politici de opresiune foarte severe aplicate de aristocratie (nobilii de la curtea imperiala) asupra familiilor care detineau mari plantatii de orez (orezul fiind si tributul principal si sursa de plata a impozitelor), au aparut numeroase framantari sociale si chiar revolte.
In secolul al X-lea, imparatul a emis o lege prin care dadea posibilitatea proprietarilor de pamanturi sa nu plateasca taxe si acest lucru a atras pe proprietatile private tot mai multi dintre taranii care nu mai puteau plati darile catre imparat. Proprietarii acestor mosii angajau astfel anumite familii de nobili pentru a se ocupa de organizarea si supravegherea muncii pe terenurile lor, precum si de medierea relatiilor cu administratia centrala. Cu timpul insa, datorita acestei migrari a fortei de munca, curtea imperiala a inceput sa piarda din puterea financiara, aceasta fiind transferata proprietarilor de mosii. Acest lucru a nemultumit desigur familia imperiala care a instituit masuri drastice impotriva celor care munceau pamanturile private, lucru ce a generat un plus de tensiuni si nemultumiri populare. Totodata, marii detinatori de pamanturi, prin familiiile de nobili care jucau rolul unor manageri, au inceput sa recruteze persoane din randurile taranilor si mestesugarilor, in vederea antrenarii acestora pentru a deveni luptatori si a-si proteja mosiile. Acestia au fost instruiti in lupta corp la corp, manuirea sabiilor cat si in tragerea cu arcul japonez (arc asimetric – foarte diferit de cele de pe continent). Se poate spune astfel a luat nastere clasa samurailor, formata din nobilii locali care au capatat in timp o influenta din ce in ce mai mare asupra comunitatii locale.

Samurai vine de la verbul saburau (a sta alaturi), forma arhaica a acestui nume fiind cea de saburai. Cu timpul numele de saburai a fost atribuit razboinicilor de prim rang, apartinand unei familii de razboinici, cel de bushi sau bujin fiind rezervat razboinicilor de rang inferior.

Toti acestia cultivau, cu acordul seniorilor lor, dispretul fata de moarte, denumit printr-un singur cuvant enryo. Cand vorbim despre samurai vorbim despre bushido care este un cod nescris al onoarei si respectului pentru: familie, clan, senior, kyuba-no-michi(arta de a folosi o sabie, arc, bo, halebarda, ju-jiutsu etc), shinto(arta de a omagia fortele naturii astfel incat spiritul, corpul si realitatea in ansambul ei sa fie, sub aspectele ei contradictorii, o expresie a armoniei cosmice, avand la baza elementele; piatra pretioasa care era simbolul iubirii, al umanitarismului si al milei, oglinda fiind simbolul dreptatii, puritatii si curateniei si sabia reflectand curajul, hotararea, fermitatea si indrazneala), arta de a cultiva gustul pentru frumos, zen, bokuseki(arta caligrafiei), chanoyu (arta ceaiului) etc. Sabia era considerata sufletul samuraiului. Era considerata o ofensa atingerea sabiei samuraiului chiar si din greseala. De obicei aceste greseli se plateau cu viata.

Legenda celor 47 de samurai

Legenda celor 47 de samurai a fost si mai este inca, subiectul multor poeme, carti, cantece, piese de teatru sau filme datorita sentimentului puternic de loialitate pe care ni-l transmite, fiind un simbol din acest punct de vedere pentru cultura japoneza. Aceasta legenda este strans legata de Ichiriki Ochaya (casa de chanoyu unde gheisele inca pastreaza ritualurile vremurilor demult apuse, nealterate). Sunt mai multe variante. Cea mai populara este Chusingura, cu siguranta cea mai apropiata de adevar.

Aceasta legenda este una adevarata. Actiunea se petrece in anii 1701 , in timpul shogunului Tokugava Tsunayoshi, al patrulea fiu al lui Tokugawa Iemitsu si stra-stranepotul marelui Tokugawa Ieyasu.

Tokugawa Tsunayoshi devine shogun la varsta de 21 de ani, imediat ce fratele sau mai mare Ietsuna moare.Fiind o fire si un caracter intreprinzator si hotarat, Japonia cunoaste in perioada cat acesta este shogun, o foarte mare dezvoltare, consolidand puternic legatura dintre daymio si samurai, ocupandu-se atent de dezvoltarea artelor.Perioada mai este cunoscuta sub numele de Genroku, in care s-a pus totodata un mare accent pe dezvoltarea urbana, societate care infloreste sub conducerea lui. Deasemenea, fire excentrica, incurajeaza dezvoltarea unei linii filozofice cu adanci implicatii sociale neo-confucianismul, care pe undeva va da un nou sens “violentei” si caracterului adevaratului samurai.

In acea perioada, traditia era ca, shogunul, sa trimita imparatului (care locuia la Kyoto), cu ocazia Anului Nou, daruri, manifestandu-si astfel respectul fata de familia imperiala cu toate ca imparatul era doar o autoritate figurativa. In acelasi timp imparatul isi manifesta respectul fata de munca shogunului odata cu venirea primaverii cand acest act de consideratie si de curtoazie era intors, shogunul primind si el la randul sau consideratia cuvenita de la imparat.

clip_image003In primavara anului 1701 Tokugawa Tsunayoshi a insarcinat doi tineri daimyo, Asano Naganori din provincia Harima, castelul Ako si Date Munehare din provincia Sendai sa gazduiasca vizita imparatului pentru indeplinirea acestei ceremonii.Avand temeri in ceea ce priveste experienta acestor tineri daymio in a organiza manifestari de acest rang (o cat de mica abatere de la regulile ceremonialului putand avea puternice repercusiuni politice) l-a numit pe Kira Yoshinaka in calitate de senior daymio ca asistent oficial si maestru de ceremonii in organizarea acestui eveniment.

Kira Yoshinaka, caracter corupt si arogant se supara pe Asano , acuzandu-l pe acestia ca nu-i arata suficient respect, criticandu-l ca ar fi zgarcit si ca ar trebui rasplatit cu daruri mult mai multe si mai de pret pentru munca de asistent pe care a prestat-o cu ocazia organizarii ceremoniei.

De mentionat faptul ca bushido militeaza pentru nonatasamentul fata de lucruri materiale, cadouri si posesiuni scumpe.Cum l-a tratat Kira pe Date Munehare nu este consemnat, in schimb dupa multe calomnii aduse lui Asano si umilirea numelui sau in public timp de doua luni, acesta nu a mai suportat. Fiind in joc numele si demnitatea sa, a clanului si al familiei sale, si in data de 14 martie, la o alta avalansa de critici din partea lui Kira, aflandu-se in public, in interiorul castelului (in foto alaturat statuia reprezinta locul unde Asano l-a atacat pe Kira) din Edo pe culoarul Matsu-no-o-roka Honmaru, Asano scoate sabia si il raneste superficial pe batranul arogant nereusind sa-l omoare fiind despartiti rapid de garzile de la castel. Era constient de faptul ca acesta era un gest necugetat dar onoarea si demnitatea familiei si numelui sau erau mult mai importante.

Pentru shogunul Tokugawa Tsunayoshi, acest incident era intolerabil.Sa scoti si sa folosesti sabia in castelul Edo era inadmisibil. Chiar shogunul era cel care a introdus aceasta regula si acum era fata in fata cu situatia de a lua o decizie definitiva conform legii, impotriva unui foarte apropiat om de al sau,Asano.

Aceasta era o ofensa capitala.Decizia trebuia sa fie data imediat: Asano trebuia sa se sinucida(seppuku) sau sa fie executat prin decapitare daca nu accepta hotatarea deja luata.

Kira nu a primit insa nici o pedeapsa si dupa ce si-a vindecat rana a continuat sa serveasca shogunul din aceeasi pozitie.

Un tanar samurai aflat in slujba lui Asano, a fost trimis la castelul acestuia din Harima sa transmita teribila veste: moartea lui Asano. Conform legii daca un daymio murea prin seppuku atunci domeniile, castelul si toate proprietatile erau confiscate. Asano avea in slujba sa 321 de samurai, toti pasibili sa-si piarda stapanul si dreptul de a mai servi pe acel domeniu, trebuind sa paraseasca casele si proprietatea, plus rusinea de a deveni samurai fara stapan-ronini ceea ce insemna a fi tinta oprobiului si dispretului intregii societati. Viata unui ronin nu avea nici un sens nici un scop. Consilierul sef si cel mai batran dintre samuraii lui Asano era Oishi Kuranosuke. Suparat fiind pe modul las de a proceda si pentru faptul ca acest Kira nu a primit nici o pedeapsa, constient totodata de urmarile si consecintele care decurg automat prin pierderea stapanului, Oishi incearca sa puna la cale un plan, de ai cere o favoare shogunului.

Planul lui Oishi era de a incerca sa evite dezonorarea familiei lui Asano si implicit a celor 321 de samurai. Dorea sa-I ceara shogunului sa accepte numirea lui Asano Daigaku (fratele cel mic al lui Naganori) ca si cap al familiei cu rang de daymio.

Acest plan a esuat in parte atunci cand 60 din cei 321 de samurai nu au fost de acord cu cererea catre shogun si au stabilit ca este mai onorabil pentru toata lumea sa respecte legea (si in cazul de fata proprietatile si castelul trebuiau sa revina shogunului prin lege) mai ales ca Asano Daigaku insusi trimite o scrisoare lui Oishi prin care ii cere acestuia sa accepte realitatea si sa predea persoanei care va reprezenta shogunul, castelul si sa nu murdareasca numele si onoarea lui Asano Naganori prin gesturile lui necugetate si bineinteles sa se supuna legii.

Inainte de a parasi castelul, Oishi impreuna cu alti 59 de samurai fac un pact prin care pun la cale un plan de a-si razbuna stapanul si de a-si recastiga onoarea.

Aici intervine in aceasta legenda Ichiriki Ochaya. Stiind ca vor fi banuiti de complot (Kira s-a asigurat din acest punct de vedere si a tras sfori pe langa shogun pentru ca Asano Daigaku sa fie arestat si obligat sa nu-si paraseasca locuinta tocmai pentru a evita eventualele acte de razbunare) Oishi impreuna cu cei 59 de samurai se despart apucand fiecare in directii diferite.

Oishi a venit in Kyoto.Isi castiga in foarte scurt timp o reputatie de impatimit al jocurilor de noroc si de betiv. Petrece foarte multe nopti la Ichiriki Ochaya bucurandu-se de frumusetea femeilor a vinului si a cantecelor. Pentru a da cat mai multa credibilitate “decaderii” sale pe scara sociala, ajunge pana acolo incat divorteaza de sotie si i-si paraseste unul dintre cei doi fii tocmai pentru a intari convingerea lui Kira ca Oichi nu mai reprezeinta nici un pericol.Dupa divort il ia totusi sub tutela sa pe fiul cel mare Chikara. Partenerilor lui de petrecere le placea aceasta situatie transmitand rapoarte catre Kira prin care aratau ca Oichi nu reprezinta un potential pericol si ca razbunarea daymio-ului sau pare a nu -l preocupa absolut deloc.

Legenda mai spune ca intr-o zi Oichi era atat de “beat” incat voia sa doarma pe strada. Toti cei care-l cunosteau si care treceau pe acolo bineinteles radeau si se bucurau de nenorocirea si decaderea acestuia stiindu-l ca pe un fost mare samurai. Dar unu barbat din Satsuma care a fost samurai in slujba lui Asano, trecand pe acolo l-a scuipat si la lovit cu piciorul pe cel care mai acum un an era modelul sau in viata si mentorul in arte martiale.

clip_image005Totodata rapoarte despre ceilalti ronini ii erau aduse la cunostinta lui Kira precum ca ar fi care mai de care ocupati cu activitati care nu erau demne de numele de samurai, unii devenind comercianti sau vanzatori ambulanti pe strazi (casta dispretuita de catre ronini, nemaivorbind de catre samurai) altii inecandu-si “tristetea lucrurilor”(precum spunea Takuan Zenshi) in sake si in vin sau in alte insignifiante activitati. Cert este ca toate rapoartele primite de Kira il linisteau din punctul de vedere al intentiei de a fi tinta unui complot din partea acestora. Aceasta doar pentru ca Oichi se imbatase si permitea altora sa rada de el si sa-l scuipe.

In timp, Kira sa mai linistit si chiar a inceput sa-si paraseasca castelul din ce in ce mai des.In acest timp Oichi impreuna cu ceilalti ronini strangeau informatii despre Kira, despre obiceiurile pe care le avea acesta, despre planurile rezidentei sale oficiale (yashiki), despre locurile pe care acesta le frecventa etc. Adunand suficiente date, acesta stabileste ca 46 dintre oamenii sai vor participa la atacul prin care vor razbuna numele lui Asano Naganori.

Unul cate unul acestia sosesc la Edo fara sa atraga atentia.In seara de 14 decembrie 1702, pe cand afara ningea, cei 47 de ronini ataca resedinta lui Kira stiind ca acesta gazduia in acea seara o ceremonie a ceaiului.

O teribila lupta pe viata si pe moarte s-a dat afara in curtea resedintei lui Kira intre cei 47 de ronini si samuraii aflati in slujba lui Kira. La semnalul stabilit, resedinta lui Kira a fost atacat din doua parti, un grup prin poarta din spate condus chiar de fiul lui Oichi si un grup prin poarta din fat condus chiar de acesta. Se spune ca lupta a durat timp de o ora si jumatate (timp in care nu a intervenit nimeni din afara). Toti samuraii aflati in slujba lui Kira au fost fie omorati fie capturati. Nici unul dintre ronini nu a fost omorat. Kira era de negasit. Toti credeau ca in cele din urma Kira a scapat. Insa controland patul acestuia Oichi si-a dat seama ca este inca cald si acesta nu l-a parasit de prea mult timp.Fiecare centimentru al resedintei sale a fost cercetat pana ce acesta a fost gasit ascuns intr-o toaleta din afara cladirii in curte. Tarat in curtea din fata resedintei I s-a acordat privilegiul de a-si face seppuku. Cand a refuzat acest privilegiu atunci a fost decapitat chiar cu sabia lui Asano. Apoi toti cei 47 de ronini s-au deplasat la Sengaku-ji, locul unde era mormantul lui Asano si au asezat capul lui Kira in fata mormantului.

A ucide un oficial de la curte, chiar daca era din razbunare, era un act care se pedepsea cu moartea prin executare(decapitare).

Oichi (foto alaturat statuie) sii camarazii sai cunosteau acest lucru si bineinteles stiau ce-I asteapta. Chiar si asa, constienti fiind, Oichi a trimis 2 ronini dupa magistratul de curtea shogunului. Toti asteptau sa fie arestati in cimitirul Sengaku-ji, in jurul mormantului lui Asano, impacati cu ceia ce au facut si linistiti.

Hotararea pe care Tokugawa Tsunayoshi trebuia sa o ia era de la sine de inteles.Pe de o parte shogunul aprecia adancul respect si loialitatea pe care roninii si-au manifestat-o fata de daimyo lor si simpatiza acest gest prin convingerile sale neo-confucianiste. Pe de alta parte el trebuia sa ia o hotarare care sa nu fie influientata de conflictul dintre Asano si Kira dar mai ales de simpatia si convingerile locuitorilor din Harima si din Kyoto.Toti celalti, din toata Japonia si mai ales oficialii de la curtea sa, cereau aplicarea legii, simpatizand si apreciind totodata devotamentul acestor 47 de ronini fata de daimyo Asano Naganori. Acestia trebuiau executati ca si criminalii de rand. Asa spunea legea. A nu aplica legea era din partea shogunului Tokugawa Tsunayoshi un act de slabiciune.

clip_image006Decizia finala a shogunului reflecta profundele principii ale codului bushido. Infruntand furia si supararea celor care doreau executarea acestora ca si criminali, acesta ordona lui Oishi si altor 45 de ronini sa-si faca seppuku. Le permite sa moara cu onoare, ca niste samurai si nu sa fie executati. Conform legii trebuiau pedepsiti dar devotamentul si loialitatea acestora trebuiau apreciate cum se cuvine.

In 4 grupuri separate, 46 de ronini si-au luat viata simultan in data de 4 februarie 1703 sub supravegherea a 4 daimyo. Numai unui singur ronin din cei 47, i s-a ingaduit sa traiasca. Acesta era cel mai tanar din tot grupul, acelasi care a fost insarcinat sa duca vestea mortii lui Asano la Harima. Acesta a trait pana l varsta de 78 de ani fiind in cele din urma inmormantat linga camarazii sai. Cei 46 de colegi ai acestuia au murit chiar linga mormintul lui Asano Naganori, in cimitirul templului Sengaku-ji (foto de mai sus) unde au si fost inmormantati.

In foarte scurt timp aceasta intamplare a devenit o legenda foarte binecunoscuta iar mormantul acestor samurai din templul Sengaku-ji a devenit loc de pelerinaj si reculegere pentru foarte multi. Bineinteles la mormantul lui Oichi a venit si barbatul din Satsuma care l-a scuipat si lovit pe cand era cazut in strada crezand ca nu era un adevarat samurai.Acum intelesese devotamentul si sacrificiul acestuia (o alta varianta a legendei spune ca si acesta si-a facut sepuku in fata momantului lui Oichi si a fost ingropat in acelasi loc).

In cea mai mare camera din Ichiriki Ochaya se afla un sanctuar mic cu cei 47 de ronini in miniatura.

Parteneri