Makiwara

Ce este?

clip_image001Makiwara este o scândură asupra căreia se exersează lovituri de mână şi picior. Este un echipament esenţial pentru întărirea şi antrenarea mâinilor.

Este construită dintr-o bucată de lemn de esenţă tare, lungă de 2,5 metri, cu secţiunea de 10 pe 10 cm, tăiată în lung pe diagonală, astfel ca în partea superioară să ajungă la o grosime de 1-2 cm. Tradiţional, suprafaţa în care se loveşte, este acoperită cu un mănunchi de paie de orez, legat strâns cu sfoară (tot din paie de orez) în partea de sus a scândurii, pe o lungime aproximativ de 30-40 cm. Mai recent se foloseşte o bucată de cauciuc spongios, groasă de 5 cm, lată de 10 cm şi lungă de 40 cm, dar orice absorbant de şoc poate fi folosit, de exemplu tricouri vechi împachetate şi strânse puternic cu bandă adezivă sunt aproape la fel de bune.

Folosirea regulată a makiwamakiwararei va duce la dezvoltarea unei tehnici puternice şi este o metodă excelentă de aplicare a loviturilor asupra unei ţinte reale şi nu numai în aer. Conferă practicantului posibilitatea exersării concentrării forţei, controlului muscular, controlului respiraţiei şi este un mod eficace de întărire a punctelor cu care se loveşte. Deoarece este dificil să concentrezi energia în momentul impactului, mulţi maeştrii consideră că cei care nu folosesc makiwara sunt condamnaţi să nu nu aibe forţă în lovituri.

Cum să o construim şi să o instalăm

Săpaţi o groapă în pământ adâncă de 60 cm. Puneţi partea mai groasă a scândurii în ea astfel încât partea ei superioară să vă ajungă, aproximativ, în dreptul bazei gâtului. Pavaţi fundul gropii cu pietre, cărămizi sau beton. Puneţi două bucăţi de lemn de 5 cm pe 10 cm şi lungi de 40 cm, aşa cum se vede în desen, pentru a sprijinii makiwara. Umpleţi restul gropii cu pământ. Capătul de sus al scândurii trebuie să se mişte cel puţin 10 15 cm, fără să fie aplicată o forţă excesivă. Este mai bine să avem o scândură prea flexibilă decât una rigidă. Loviturile se vor aplica la înălţimea plexului dumneavoastră solar.

makiwara2

Cum să o folosim

clip_image003Makiwara este folosită mai ales pentru exersarea loviturilor de mână, dar şi celor de picior, câteodată. Concentraţi-vă pe forma corectă a loviturii, inclusiv rotirea corectă a şoldurilor (harei). De cele mai multe ori punctul final (de concentrare a energiei) al loviturii este la aproximativ 5 cm dincolo de suprafaţa lovită. În momentul impactului expiraţi scurt şi puternic, inspiraţi pe retragere. Este un antrenament bun pentru controlul respiraţiei. La executarea tehnicilor de pumn aveţi grijă să loviţi exact cu încheietura (monturile) inelarului şi mijlociului şi să ţineţi încheietura mâinii perfect dreaptă. Va exista, la început, tendinţa să îndoiţi încheietura, dar o practică constantă va corecta acest defect. Poziţia şoldurilor va fi, mai curând, joasă, hara orientată către ţintă, şi nu ridicată. La început veţi executa câte 20, 30 de lovituri cu fiecare pumn, creşterea numărului va fi lentă.

Lucrul la makiwara poate duce la autorănire dacă este practicat fără discernământ. Nu este recomandat copiilor şi adolescenţilor a căror oase încă mai sunt în creştere şi care nu au tăria (duritatea) necesară pentru a rezista stresului rezultat din lovire.

Răspunderea folosirii makiwarei este în întregime a dumneavoastră!

Parteneri