Costumul tradiţional al practicantului de karate Shotokan (şi al practicanţilor moultor alte arte marţiale, de fapt) este Gi-ul. Gi-ul se compune din jachetă, pantaloni şi centură (obi).
Tradiţional gi-ul este perfect alb, fără desene, etichete, nasturi sau înscrisuri.
Gi-ul trebuie tratat cu acelaşi respect ca şi dojo-ul, ca şi profesorul tău, ca şi pe tine însuţi (însăţi). Gi-ul îţi conferă aspectul exterior în cadrul practicării artei marţiale. Gi-ul nu trebuie să fie pătat sau rupt. Rupturile pot fi reparate şi murdăria spălată. Gi-ul nu va fi lăsat niciodată în dezordine (aruncat neglijent). Atunci când nu este folosit sau spălat, va fi păstrat împăturit şi legat cu centura sau pus pe umeraş.
Câte ceva despre culorile centurii. Există, întrucâtva, o “gradare” standard a culorilor centurii, dar foarte multe şcoli adaugă propriile culori acesteia. Această gradare pare să fie: Alb, Galben, Portocaliu, Verde, Albastru (purpuriu), Maro şi Negru. Există, de asemenea, zece nivele pentru centura neagră. Atenţie, atunci când se face comparaţie între nivelele de pregătire ale practicanţilor diverselor şcoli, culoarea centurii s-ar putea să nu fie un criteriu valabil. Gradele reprezentate de culoarea centurii, altele decât alb şi negru, nu sunt, în general, valabile în afara dojo-ului propriu.
Alb şi negru au fost, de altfel, singurele culori folosite, tradiţional. Conceptul care adaugă noi culori (intercalează grade intermediare de pregătire) centurii a fost adăugat odată cu începerea pregătirii soldaţilor americani staţionaţi în Japonia. Ideea originală de centură neagră derivă din faptul că un practicant începe prin a purta o centură albă. Cu timpul, pe măsură ce practicantul se antrenează, asudă şi, câteodată, sângerează centura devine din ce în ce mai murdară. După mult timp centura va deveni, eventual, neagră. Dacă elevul se antrenează un timp suficient de îndelungat pentru ca centura sa să capete această culoare probabil ştie ce face (sau se antrenează într-un dojo cu adevărat murdar).