Categories Archives: Eveniment

Stagiul National de Instructori

In perioada 9 – 15 ianuarie 2006, a avut loc la Covasna stagiul national de instructori si Adunarea Generala a Federatiei Romane de Karate Traditional. Ca in fiecare an, stagiul de pregatire a avut drept scop pregatirea si testarea instructorilor de

Cisteste mai mult

Varful Omu

Am fost in perioada 4 – 7 Ianuarie 2006 pe Varful Omu. Invitat fiind de Cezar Cotescu 3 dan (Fratele nostru Jder), am plecat din Rasnov, exact la lasarea serii (neindicat si altora…) si am batut cu piciorul poteca spre cabana Malaesti. Ningea.

Cisteste mai mult

Cupa Sarbatorilor de iarna 2005

Duminica 18 decembrie 2005, clubul nostru a organizat Cupa Sarbatorilor de Iarna, la care au participat aproximativ 35 de sportivi. In deschidere, unii sportivi au sustinut examenul de grad. Unii au promovat, unii nu, ba unii chiar au fost retrogradati cu

Cisteste mai mult

Lansare de carte la Palatul Elisabeta

Intr-o atmosfera interesanta si ultima aparitie din acest an a familiei regale in fata publicului, astazi 9 noiembrie, la Palatul Elisabeta, Principele Radu de Hohenzollern-Veringen si-a lansat prin intermediul Editurii Polirom, lucrarea “Europa din noi

Cisteste mai mult

Parteneri